Din categoria intrebarilor existentiale (ma urmaresc de mic), stateam aseara si ma gandeam la faza gen “stii, sunt foarte suparat pe tine! nu ai mai dat nici un semn de mai bine de 3 luni…” “Ok, dar tu ai mai dat???” sau “mai traiesti, mah?” “da, mah, mai traiesc! da` tu?” De ce, de fiecare data, TU esti ala care nu dai nici un semn, TU esti ala care nu suni cu lunile etc. cand, in definitiv, este o chestie care tine de fiecare in egala masura.

Sambata a fost Mosu`! Da, Mos Nicolae! Am primit doua cadouri de nepretuit. Unul a fost ca ne-am strans cu totii si am petrecut prima parte a zilei impreuna…mama, sor-mea, ambii frati cu sotiile si copiii si eu. Al doilea a fost si este linistea sufleteasca de care aveam mare nevoie si pentru care trebuie sa ii multumesc unui pitic special.

Incercati sa treceti peste griji si sa va bucurati de sarbatorile care urmeaza!

De obicei, eram in formatie completa. Noi patru + mama si tata. 

Cand ti-era lumea mai draga si erai mai concentrat pe actiune, hop, “se lua” curentul. Ce putea fi mai frumos decat faptul ca eram cu totii stransi, ca aprindeam lumanari si ascultam cele mai diverse povestiri ale mamei sau ale tatei? Imi e tare dor de acele momentele!

Da, mi-e tare dor chiar daca erau momente cand ma chema unul din frati sau sor-mea in cealalta camera si ma speriau aprinzand lanterna sub figura.

Ce vremuri…