Dupa aproape 1 an, iata-ne din nou in Praga. De data asta doar intre doua avioane, ce-i drept.

Stam la o bere, un covrig si asteptam sa se faca ora pentru a ne continua drumul pana la destinatia finala.

Unul dintre lucrurile care mi-au venit in minte in avion a fost o vorba a unui prieten special cu care vorbeam de curand despre dezamagire si alte chestii. ”Cu cat ai mai multe asteptari de la ceilalti etc., cu atat risti sa fi mai tare dezamagit…”. S-a-ncheiat inca un an la birou (un an foarte bun in ceea ce ma priveste, tinand cont de toata situatia) iar dezamagirea pe care am trait-o a fost la fel de amara ca de fiecare data in ultimii ani. Cu toate astea, atata timp cat voi merge pe drumul asta, nu voi inceta sa imi fac treaba cat de bine pot, sa dau totul si sa cer totul de la cei cu care lucrez. Atunci cand ma uit in oglinda sa fiu mandru.

Pentru foarte multi este Ajunul Craciunului (pentru mine inca nu). Fiti mai buni, aveti grija de cei dragi si sa petreceti frumos!

Craciun Fericit!

Luni, 21.12.2009! Inca 3 zile pana la incheierea unui an destul de greu si presarat cu de toate… Inca 3 zile pana la decolarea catre Madrid si relaxare…

Din categoria intrebarilor existentiale (ma urmaresc de mic), stateam aseara si ma gandeam la faza gen “stii, sunt foarte suparat pe tine! nu ai mai dat nici un semn de mai bine de 3 luni…” “Ok, dar tu ai mai dat???” sau “mai traiesti, mah?” “da, mah, mai traiesc! da` tu?” De ce, de fiecare data, TU esti ala care nu dai nici un semn, TU esti ala care nu suni cu lunile etc. cand, in definitiv, este o chestie care tine de fiecare in egala masura.

Sambata a fost Mosu`! Da, Mos Nicolae! Am primit doua cadouri de nepretuit. Unul a fost ca ne-am strans cu totii si am petrecut prima parte a zilei impreuna…mama, sor-mea, ambii frati cu sotiile si copiii si eu. Al doilea a fost si este linistea sufleteasca de care aveam mare nevoie si pentru care trebuie sa ii multumesc unui pitic special.

Incercati sa treceti peste griji si sa va bucurati de sarbatorile care urmeaza!

In urma unor experiente din ultima vreme si a unei discutii purtate astazi cu partenerul de sala am ajuns sa imi pun intrebarea retorica: ”oare mai stim sa luptam”?

Sa luptam cu indarjire si tact pana in ultima secunda sau ultima suflare pentru o cauza in care credem cu adevarat. Sa ti se spuna de 100 de ori ca nu ai nici o sansa, ca raportul fortelor este total impotriva ta iar, cu toate astea, tu sa crezi in continuare si sa faci totul pentru a castiga.Repet! Totul pentru o cauza in care sa crezi cu adevarat, indiferent care ar fi ea.

Nu mai stim sa luptam sau nu mai stim sa credem in cauzele noastre?

Cand eram mic si fara minte, imi spuneam ca imi voi trai viata singur (nu va-ntrebati de ce pentru ca nici eu nu stiu ce gandeam). Este al nabii de greu si crunt sa nu ai pe nimeni alaturi care sa te sprijine, care sa te asculte si sa iti dea putere.

Sa aveti o duminica…cat mai albastra alaturi de cel (cei) drag(i)!

Te uită cum ninge decembre…
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele – totuna -
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, -
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă… zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre…
Nu râde… citeşte nainte.

E ziuă şi ce întuneric…
Mai spune s-aducă şi lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă…
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre…
Nu râde… citeşte nainte.

Inca o saptamana trecuta! …si parca acum 5 min era luni.
Mai am momente cand realizez cat de repede trece totul si tare ma-ntristez. Ma-ntristez pentru ca uitam cine suntem. Ma-ntristez pentru ca ne lasam cuprinsi din ce in ce mai mult de toata nebunia zilelor actuale si nu mai traim. Nu mai avem idealuri si ne creeam false modele.
Timpul trece si degeaba ajungi sa il regreti (daca ajungi)!

—————————————————

Daca cineva mai are vreun dubiu, adevarata criza inca nu a venit. E nimic ceea ce se intampla acum iar, daca nu invatam sa fim cumpatati, ne va fi cu atat mai dificil. Cel putin prima jumatate a lui 2010 va fi cu adevarat crunta si trebuie mare bagare de seama.
Think about it!

—————————————————

Vorbeam astazi cu o persoana draga mie care, de scurt timp, are un nepotel mic si scump. Mi-a adus aminte de emotia pe care am trait-o in momentul in care s-a nascut Andrei (primul meu nepot) si de momentele magice in care, spre exemplu, il tineam pe umar si incepea sa ma ”molfaie” cu gurita aia mica a lui. Nimic nu se compara cu bucuria pe care ti-o aduce.
Sa va traiasca, sa creasca mare, sanatos si voios, persoana draga!

—————————————————

Doamne, cat astept weekendul asta (cel putin ziua de maine) sa dormmmm si sa ma odihnesc….. Voi ce faceti in weekend?

Iubitei mele cumnate Aura, La Multi Ani, sanatate si numai lucruri frumoase!

Sunt momente in viata cand simti ca toate (sau aproape toate) te apasa si faci cu greu fata. Sunt momente in viata cand ai impresia ca totul iti iese pe dos si cand corabiile iti sunt innecate. Sunt foarte multe momente in viata…

Important este sa nu te pierzi. Important este sa lupti, sa te gandesti ca sunt multe alte lucruri, mult mai rele, care ti se pot intampla (chiar sunt) si sa fi optimist. Este important sa lasi de-oparte orice orgoliu si sa apelezi (fie si pentru o vorba buna) la prieteni si, nu in ultimul rand, este important sa nu uiti de Dumnezeu si sa te rogi!

Sa fie o lege a firii faptul ca nu apreciem la adevarata valoare lucrurile decat atunci cand le pierdem sau asa suntem noi mai ignoranti si avem impresia ca ni se cuvine totul?

Din ciclul intrebarilor retorice  si “problemelor existentiale” mai putin obisnuite, in urma filmului pe care l-am vazut aseara (Iubire la New York) si in urma unei discutii despre un caz anume, incerc sa ma pun in situatia unui om cu dizabilitati si sa imi dau seama ce poate simti atunci cand este respins de societate si marginalizat.

Nu pot sa imi spun decat ca este ingrozitor, chiar daca sunt constient ca nu pot realiza nici pe departe prin ce trece si ce durere simte.

Daca ne-am gandi macar o secunda, poate ca i-am trata, la modul cel mai sincer, ca pe niste oameni normali, asa cum merita.