Cu fiecare kilometru, se lasa incet intunericul. Urmaresc absent linia intrerupta de pe asfalt si nu sunt in stare de mai mult. Sunt gol cu totul! …in minte, in suflet…ca atunci cand ai pierdut tot ce aveai si simti ca nu mai are rost nimic.
Cu toate astea iti raman doua lucruri. Dumnezeu si prietenii. La Dumnezeu ma rog, ducandu-ma cu disperare catre prietenii care sa ma faca sa uit. Sa uit si sa pot merge mai departe.
E deja intuneric!

Gata sala pe ziua de azi. A fost bine! Acum nu vreau decat sa ma trantesc in pat si sa incerc sa dorm. Adanc si fara vise.

Ce va mai aduce ziua de maine?

Hajime! Ichi, ni, san, shi, (kimonourile plesnesc la unison in lovitura) go, roku, shichi, hachi, ku, jyu-u. KIAI!!!! …totul intr-o disciplina desavarsita, concetrat la maxim pe ceea ce faci. Toate gandurile te-au parasit si nu esti decat tu cu tine. Nu te mai poate distrage nimic. Nu mai simti oboseala si durerea. Dai totul! Te autodepasesti cu fiecare antrenament iar asta iti da o putere nebanuita. Doua ore in care cei 20 de practicanti devin unul prin sincronul loviturii si scopul comun.

In cate sali mai gasesti solemnitatea si rigurozitatea specifica?

De altfel, extrapolat pe orice arie…

Domo arigato!

“Dancing bears
Painted wings
Things I almost remember
And a song someone sings
Once upon a December
Someone holds me safe and warm
Horses prance through a silver storm
Figures dancing gracefully
Across my memory…”

Stau pe balcon si ascult greierii cum canta. Pentru cateva clipe incerc sa nu ma mai gandesc la nimic si sa ma bucur in voie de liniste si adierea racoroasa a vantului.
Pana la urma tot lucrurile simple aduc bucurie si liniste…
Noapte buna!

Vedeti, boieri dumneavoastra, este atat de usor, pe lumea asta, sa devi un mic lup moralist in fata acelora de langa tine (dintr-un motiv sau altul), incat n-ar trebui sa va surprinda de o veti pati… Da, da, ascultati-ma ce va spui! Vor trece anii si veti fi asemenea lui Fat-Frumos, luptand cu zmeii cei rai si ticalosi dar, intr-o zi, veti deveni lupul moralist. Iar toti acesti ani vor fi doar o prefacatorie in ochii lor. Sa nu va mire!

Acum, trecand peste amara ironie, nu va spun decat ca tot ce conteaza este ca, atunci cand va priviti in oglinda, sa fiti impacati cu voi insiva. Gustul va va fi amar, dar nu conteaza cu ce ochi va va privi unul sau altul din pricina motivelor personale pe care le au.

Curat in fata ta sa fi!

”V-am spus, cum mi se pare, de nu îţi fi uitat,
Că lupul se-ntâmplase s-ajungă împărat.
Dar fiindcă v-am spus-o, voi încă să vă spui
Ceea ce s-a urmat sub stăpânirea lui.

Auzind împăratul că-n staturile sale
Fac năpăstuiri multe păroşii dregători,
Că pravila stă-n gheare, că nu e deal sau vale
Unde să nu vezi jertfe mai mulţi prigonitori1,
Porunci să se strângă obşteasca adunare
Lângă un copac mare;
Căci vrea pe unii-alţii să îi cam dojenească,
Şi-n puţine cuvinte,
Să le-aducă aminte
Datoriile lor.

Toţi se înfăţişară; şi-nălţimea lupească
Începu să vorbească
C-un glas dojenitor:
“Domnilor de tot felul! Bune sunt astea toate?
Datoriile slujbei astfel le împliniţi?
Nu aveţi nici sfială, nici frică de păcate,
Să faceţi nedreptate şi să năpăstuiţi?
Toate slujbele voastre ţara vi le plăteşte:
Încă, pe la soroace,
Câte un dar vă face.
Dar reaua nărăvire,
Ce o aveţi din fire,
Nu se tămăduieşte.
Vedeţi cu ce morţi grele
Se isprăvesc din lume
Şi cum lasă rău nume
Acei care fac rele.
Gândiţi-vă că poate veţi da cuvânt odată
La-nalta judecată.
Gândiţi-vă la suflet, şi luaţi de la mine
Pildă a face bine.”

Ăst cuvânt minunat,
Pe care domnul lup auz că l-a-nvăţat,
Trecând pe lângă sat,
La ziua unui sfânt, când preotul citea
Şi propovăduia,
Pe mulţi din dregători să plângă i-a-ndemnat.

“E! ce aţi hotărât, jupâni amploiaţi?
Oare-o să vă-ndreptaţi?”
Îi întrebă atunci înălţimea-mblănită,
Ce purta o manta de oaie jupuită.
“Spuneţi, o să schimbaţi purtarea-vă cea proastă?”

- “Să trăiţi la mulţi ani, dobitocia-voastră,
Răspunse un vulpoi, în slujbe lăudat;
Ne poate fi iertat,
Să vă-ntrebăm smerit, de vreţi a ne-arăta,
De unde-aţi cumpărat postavul de manta?”
Când mantaua domnească este de piei de oaie,
Atunci judecătorii fiţi siguri că despoaie.”

Una plina de culoare si caldura, in care timpul se scurge mult mai incet. Totul are substanta si inteles. E ca atunci cand inchizi ochii si te lasi purtat de visare.

Alta monocroma si rece, in care ne izbim mintile din cauza vitezei cu care se desfasoara totul. E ca un vis urat in mijlocul noptii. E realitatea!

Realitatea pe care ne-o faurim si pe care o acceptam. In functie de nivelul satisfactiei de moment, pasim din una in alta.

E vineri seara. Iarna isi incearca puterile cu primavara iar ploapele mele devin din ce in ce mai grele.

S-a incheiat o saptamana plina si o astept cu nerabdare pe urmatoarea si apoi pe urmatoarea si tot asa. Totul se desfasoara atat de rapid…

Nu ne ramane decat sa facem lucrurile asa cum trebuie.

”Principala deosebire dintre literatura si viata: in carti, proportia de oameni exceptionali e mult mai mare decat in realitate” – Aldous Leonard Huxley

Tren, o carte buna, drum lung si nici o destinatie…

Uneori realizam sau apreciem la adevarata valoare anumite lucruri cand este prea tarziu.

E pacat…