Eram destul de mic dar, vag, imi mai aduc aminte de perioada comunista in care se faceau colectari de maculatura si alte cele. Daca nu gresesc, era o actiune nationala si nici nu se punea problema ca toate acestea sa nu fie colectate si refolosite.
Nu sunt eu cel mai mare ecologist si sunt constient ca multe alte lucruri trebuiesc puse la punct, dar pe bune ca era treaba… din foarte multe puncte de vedere.
Una peste alta, de vreo 2 saptamani am portbagajul masinii plin de reviste, caiete, cursuri si ce au mai adunat fetele de prin debara si tot incerc sa ajung la un centru de colectare. Ajung eu pana la urma…
De ce nu?

Nu stiu de ce, dar mi-ai adus aminte de tata, domnule Constantin. De-asta iti spun si eu, Dumnezeu sa te ierte, domnule Constantin!

Sunt momente in viata cand simti ca toate (sau aproape toate) te apasa si faci cu greu fata. Sunt momente in viata cand ai impresia ca totul iti iese pe dos si cand corabiile iti sunt innecate. Sunt foarte multe momente in viata…

Important este sa nu te pierzi. Important este sa lupti, sa te gandesti ca sunt multe alte lucruri, mult mai rele, care ti se pot intampla (chiar sunt) si sa fi optimist. Este important sa lasi de-oparte orice orgoliu si sa apelezi (fie si pentru o vorba buna) la prieteni si, nu in ultimul rand, este important sa nu uiti de Dumnezeu si sa te rogi!

Sa fie o lege a firii faptul ca nu apreciem la adevarata valoare lucrurile decat atunci cand le pierdem sau asa suntem noi mai ignoranti si avem impresia ca ni se cuvine totul?

Din ciclul intrebarilor retorice  si “problemelor existentiale” mai putin obisnuite, in urma filmului pe care l-am vazut aseara (Iubire la New York) si in urma unei discutii despre un caz anume, incerc sa ma pun in situatia unui om cu dizabilitati si sa imi dau seama ce poate simti atunci cand este respins de societate si marginalizat.

Nu pot sa imi spun decat ca este ingrozitor, chiar daca sunt constient ca nu pot realiza nici pe departe prin ce trece si ce durere simte.

Daca ne-am gandi macar o secunda, poate ca i-am trata, la modul cel mai sincer, ca pe niste oameni normali, asa cum merita.

…e o vorba (ciudata) pe care o tot folosesc in ultima vreme cu sensul de “sunt vioi”, “plin de viata” etc.

Da, contrar faptului ca astazi am inceput munca dupa o saptamana libera, sunt viu si ma simt foarte bine. Am inceput si sala si, poate, din cauza asta senzatia ca sunt viu.

Asadar, muncesc, citesc, alerg, fac sport, ma documentez si, nu in ultimul rand, zambesc! …oricat de mult pot eu.