Monday, August 03rd, 2009 | Author: rosoiu
…era un indemn pe care il auzeam destul de des in timpul antrenamentelor solicitante si care ma facea sa strang din dinti si sa pot. Aveam o satisfactie (poate) greu de inteles dupa un astfel de antrenament si il asteptam pe urmatorul cu mare interes. De mare ajutor mi-ar fi acum un astfel de indemn, dar nu pentru antrenament, ci pentru job. Iubesc ceea ce fac si dau totul in fiecare zi, dar am ajuns intr-un moment psihologic foarte delicat in care trebuie sa strang din dinti cu toata puterea. Se ofera cineva sa fie vocea din umbra? O seara magica!
Category: personale
Tuesday, 4. August 2009
gindeste-te la Iisus, asa vei reusi!
Tuesday, 4. August 2009
mare dreptate are catalin…
Tuesday, 4. August 2009
Zi de zi…
Wednesday, 5. August 2009
Daca te ajuta cu ceva, pot sa iti spun ca mesajul din titlul acestui post era exact ceea ce imi trebuia in clipa cand am intrat pe blog! Sunt in concediu si poate nu ar trebui sa ma nevoie de mesaje de acest tip, dar… Asa ca trebuie sa putem! Mai ales atunci cand nu mai putem!
Wednesday, 5. August 2009
vezi sa nu devii nesuferit ca toti oamneii scarbiti de munca pe care o fac, sunt destui care muncesc fara nici o placere.daca inca iubesti ceea ce faci atunci ai sperante:)). evident recomand un concediu sau de ce nu si un week end prelungit de vineri + un masaj + un sezlog + ceva racoritor = trandaveala : ))) pauzele lungi si dese cheia marilor succese
Numai bine!
Thursday, 6. August 2009
Uneori mintea noastra ne face sa avem impresia ca nu mai putem.
E bine totusi sa ne tatonam limitele si sa vedem pana unde ajungem, cat le putem intrece.
Si eu patesc, exacaladez 10%-25% din munte si simt ca nu mai pot… vreau sa cedez, sa ma intorc, simt ca am lasa picioarele… si totusi ajung pana al capat, nu imi vine sa cred… si satisfactia e mare, cum spui si tu.