Monday, March 09th, 2009 | Author: rosoiu
Discutam, in urma cu ceva vreme, cu taticul unui pusti de vreo 4 ani, care era extrem de ingrijorat si speriat de perioada in care va incepe pustiul scoala. Trecand intr-o zi prin fata unei scoli, a surprins o scena ingrozitoare: 2 copii de scoala primara s-au luat la cearta, au inceput sa se imbranceasca, moment in care unul dintre ei a scos un cutit la celalalt!!! Cam prin ce poate sa treaca un parinte, vazand o astfel de scena?
Dupa parerea mea, la vremurile actuale, este cu mult mai greu sa fi parinte (un bun parinte) decat acum 20 de ani, spre exemplu.
O saptamana spornica!
Monday, 9. March 2009
Este realitatea din scolile noastre si din pacate totul pleaca si merge mana`n mana, de la parinti si profesori. Educatia este asa cum este insa anturajul, filmele si viata strica generatiile. Daca la 6-7 ani se joaca pe calculator si vad cum moare unul si altul, se uita la stirile de la ora cinci … ce mai vrem ?
Monday, 9. March 2009
Intr-adevar, cred ca este mai greu ca inainte sa fii parinte al mileniului trei. Pe de alta parte, insa, cred ca si perceptia noastra de adulti este cu totul alta; in sensul ca ii privim pe copiii de acum cu ochi de adulti, uitand copilaria noastra, cu pericolele ei… Eu, spre exemplu, imi aduc aminte de zile intregi de vara cand toata hrana erau fructele, mai mult sau mai putin coapte, dar in mod cert nespalate, cand ma invoiam de la scoala pe motiv ca ma imi este foarte rau, pentru a ma putea duce in Giulesti la vreun meci al Rapidului, sau cand ii spuneam mamei ca ma duc pana la biblioteca, pentru a preda niste carti, tinta mea fiind de fapt aceeasi “potcoava” din Giulesti, sau cand mergeam la furat de porumb, cirese sau floarea soarelui, sau de drumurile scoala-casa si retur, pe care le faceam pe jos, fie pe marginea soselei, fie pe camp… Si toate astea ignorand orice pericol care m-ar fi putut paste la tot pasul… Singura mea grija era sa nu stie parintii ce fac si unde sunt, in realitate, pentru a nu-si face griji… In rest, traiam, tata, viata la maxim… A, si cred ca mai conta si faptul ca pe atunci nu existau “stirile de la ora cinci”… Si parintii aveau suficiente preocupari legate de traiul zilnic, pentru a se mai putea gandi si la alte nenorociri..
Monday, 9. March 2009
Aaa, uitasem de pocnitorile cu carbid, de trasul cu prastia… Cat despre cataratul prin copaci, pe garduri si, in general, cam tot ce insemna o inaltime apreciabila (cam tot ce depasea doi-metri-jumate), ce sa mai zic?!
Cred ca noi aveam jocuri mai periculoase din punct de vedere fizic… Castigam insa mult mai mult la capitolul psihic…
Tuesday, 10. March 2009
…sau cearta pe bicicleta, ori pt faptul ca nu il luai pe frate-tu cu tine
)
Tuesday, 10. March 2009
Sau cearta cu frate-miu mai mare pentru cine sa aiba grija de cel mai mic dintre noi… Eheei! Aaa, iar cel mai mic dintre noi, cand era foarte mic, uneori mai ramanea uitat de cei mari in carucior la umbra unui plop…
Dar stii, cred ca toate certurile si toata “adrenalina” consumata prin aventurile acelea, ne-au transformat in oamenii normali de azi; copiii din ziua de azi nu isi mai consuma energia negativa, ci doar o acumuleaza, o acumuleaza, pana cand, intr-o buna zi explodeaza…